Este 5:30 și sunt deja în picioare. Ceasul a sunat mult prea devreme pentru o zi obișnuită. Îmi amintesc, azi plecăm la mare! Aruncând un ochi pe geam, văd că Soarele aproape terminase de umplut cu lumină gropile de pe Baicului. Repede! Îmi umplu bidoanele cu ceai, stomacul cu cafea și la 6 sar în șa să pedalez până la lift. În stradă nimic nou, doar un București adormit, de sâmbătă. Urmează Piața Iancului, Mihai Bravu, Decebal, Burebista, toți acești uriași de asfalt erau adormiți și cu obrajii mușcați de vărsat.
La 6:30 ajung la Piața Sudului, unde imortalizez momentul plecării, alături de blondă și tov. Aldea, și ne cărăbănim din capitală, bucurându-ne (eu, cel puțin) că vom petrece o zi întreagă pe bicicletă, prin sate uitate de lume, nebântuite de autoturisme.
Șoseaua Olteniței se transformă pe nesimțite în D.N. 4 și ne însoțește, cale de aproape 40 de km., până în comuna Șoldanu unde trebuie să ne luăm doza de istorie. Aici este amplasat un monument în amintirea eroilor români, căzuți pe câmpul de luptă, în Primul Război Mondial. Pe un soclu de ciment se află o statuie din bronz, reprezentând un ostaș în luptă. Opera comemorativă are 5.90 m. înălțime, iar pe fațadă să scris: „1916 – 1919. Vouă eroilor din Șoldanu recunoștință de la comună și camarazi. Așa am luptat de am făcut România Mare! Voi sunteți datori să luptați pentru a o păstra. Ridicat în 1937 din inițiativa primarului P. Cochez cu consilierii săi și locuitorii comunei.“
După ce ieșim din Șoldanu, mai mergem puțin și facem stânga la indicatorul de Călărași – 75km. unde lăsăm în urmă drumurile pline de mașini. De aici încolo, șoseaua este încadrată de plopi bătrâni, iar câmpul este plin de maci și rapiță. Caut din priviri niște plantații de cânepă, dar, după o vreme mă văd silit să renunț – se pare că românii tot nu au înțeles ce trebuie cultivat ca să iasă din criză. Între Luica și Mănăstirea găsim o pădure de-a dreptul magică, unde covorul de trifoi este de un verde ireal, iar copacii formează o boltă deasupra drumului, încât ne simțim ca într-un basm.
Atmosfera de poveste continuă după ieșirea din Mănăstirea: asfalt impecabil, lacul Mostiștea se întinde cât vezi cu ochii pe stânga, iar pe dreapta răsar corturile gri ale unor rromi nomazi.
În jurul orei 12 ajungem la Călărași, unde suntem întâmpinați de o ninsoare cu fulgi de plop. Reducem viteza ca să ne putem scărpina la nas și în scurt timp ajungem la bac. Bacul, da, deci bacul este… bacul este o platformă care plutește! Mare minune că mai plutește! Și bonus, trecerea Dunării cu bacul este moca pentru bicicliști.
Ne continuăm drumul de la Ostrov către Lipnița și Băneasa, iar în scurt timp dăm de piatră cubică și dealuri pline de viță de vie. Mă gândesc că dacii ar fi fost foarte fericiți cu o asemenea priveliște. Mai departe: sate mici și sărace, liniște totală, plopi bătrâni din nou, turme de oi și copii care aleargă după noi strigând fie „Bani!“, fie „Hello, how are you?“. Puțin înainte de Lipnița stă cocoțată pe un deal cu pantă de 7%, Mănăstirea Dervent, unde fiecare pas de turist este studiat cu atenție de hoardele de rromi. După cum stă scris pe site-ul oficial al Mănăstirii Dervent: „Începuturile schitului Dervent se pierd în negura vremii. După cum se știe, cea mai veche vatră monahală de pe teritoriul țării noastre este consemnată în partea de sud a Scythiei Minor, între Tomis și Durostorum, localizare care corespunde cu poziția Derventului, dar primele informații istorice sigure despre înființarea unei sihăstrii în apropierea acestei vechi cetăți datează abia din secolul al IX-lea.“
Circul se dezlănțuie în fiecare sat prin care trecem, iar din când în când ne procopsim cu o escorta formată din micuți cicliști. În scurt timp, începe o ploaie ușoară care ne mai răcorește, dar ne și îngrijorează. Având în vedere că de multe ori ne-am pierdut în contemplare, ușor-ușor ne prinde noaptea, iar ultimele 2 ore le pedalăm în tăcere, prin răcoarea nopții. Ajungem la Mangalia, unde ne cazăm la o pensiune nou înființată, mâncăm ceva și apoi vârâm cornul în pernă plini de satisfacție.
A doua zi am avut parte de o vreme perfectă la Vama Veche, unde am făcut baie, am stat la plajă, și în jurul prânzului ne-am întors în Mangalia, de unde am luat trenul spre Constanța, apoi spre București.
Super tare!!