Cursele de șosea organizate în cadrul complexului Dragonul Roșu nu mi-au plăcut niciodată. Salut inițiativa de a pune pe picioare astfel de competiții în București și, în general, apreciez efortul tuturor celor care organizează curse de ciclism. Nu are însă nicio relevanță faptul că pe mine nu m-a atras traseul și sunt sigur că cei care au participat s-au bucurat de eveniment.
Cupa Emmedue Sport 2011
Pe de altă parte, Cupa Emmedue Sport 2011 a fost pe gustul meu din toate punctele de vedere. În primul rând, țin să îl felicit pe Dinu Vlad pentru idee. În al doilea rând, am toată stima pentru oamenii din Ploiești și din zonă care au construit un eveniment atât de frumos. Mă întreb cum naiba au reușit organizatorii să mobilizeze atâta lume prin toate acele sătuce. Cred ca ar trebui să se reprofileze pe campanii electorale. A fost plin de oameni care strigau, fluturau stegulețe, aplaudau… M-am simțit ca în Austria și nu eram decât la o aruncătură de băț de Ploiești. Incredibil!
Aspecte mai puțin simpatice
Prima cățărare a zilei a fost cruntă pentru mine din cauza căldurii. N-ar fi trebuit să fie cine știe ce de capul ei, însă lipărul mi-a servit lovitura de grație. Și dacă estimez bine, cam cu 15 km înainte de sosire, a apărut o bifurcație unde erau multe-multe săgețele pe asfalt, către stânga, către un deal. Nu mai era mult până la sosire, iar ăla era fix un deal. Informația din teritoriu se potrivea cât de cât cu profilul și fiind destul de obosit am tras stânga și i-am dat tare. Dar după câteva minute a devenit o certitudine faptul că am intrat în traseul de mountainbike. Am pierdut acolo cam 15 minute. Acum, daca stă scris undeva pe site-ul evenimentului că săgețile galbene marchează traseul de mountainbike, atunci îmi asum greșeala, însă neavând memorie fotografică pentru a reține traseul întocmai, nici timpul necesar să vin la recunoaștere, nici casă de vacanță în zonă, am înghițit gălușca.
În concluzie
M-am simțit foarte bine. Iar dealul de la Seciu te termină în cazul în care mai ai puțină putere înmagazinată. Mulțumesc echipei tehnice care m-a salvat și de data aceasta de la masajul cu grindină, venind să mă ridice după cursă. Menționez că am fost ultimul care a trecut pe sub cârnatul acela albastru gonflabil. După ce am ajuns, a început o furtună în toată regula și suflarea biciclistă era zgribulită sub cele câteva corturi pe care vântul dorea să le revendice. Regret că nu am putut să ajung și la cursa de a doua zi, dar aud că a fost interesantă.
M.
